Cuvantul


Lobo Antunes: "O carte buna este o carte ce a fost scrisa pentru mine"
Interviu realizat de Florina Pirjol

In perioada 4-8 mai, scriitorul portughez Antonio Lobo Antunes a revenit in Romania, cu prilejul a doua evenimente: primirea titlului de Doctor Honoris Causa al Universitatii Ovidius din Constanta si lansarea romanului Ordinea naturala a lucrurilor (Humanitas Fiction). L-am provocat la o discutie despre ce inseamna sa fii scriitor.

Paul Valry a recunoscut la un moment dat ca scrie "din slabiciune". Dumneavoastra de ce scrieti?

Nu mi-am pus aceasta intrebare niciodata. Poate pentru ca nu pot sa dansez ca Fred Astaire (rade). Am inceput pe la cinci ani pentru ca la patru ani am suferit de tuberculoza si am stat mult in pat, cu toti cei in jurul meu care aveau grija de mine. Am inceput sa scriu pentru ca mi s-a parut amuzant sa pun cuvinte dupa cuvinte, si ele au inceput sa capete sens in curand. Apoi am ajuns pe la 15 ani si mi-am dat seama ca exista o diferenta intre a scrie bine si a scrie prost. Apoi pe la 18 descoperi diferenta dintre o carte buna si o capodopera. Deja ti s-a format acest viciu al scrisului, asa ca iti construiesti viata in jurul lui, esti ca o pasare care-si protejeaza ouale, cuibul. Acesta este singurul lucru pe care-l fac si este singurul lucru pe care am vrut vreodata sa-l fac, dar nu stiu de ce. Probabil in acelasi fel un copac face flori, frunze, fructe. Cum sa va explic, a citi e o mare placere, una senzuala chiar, dar a scrie nu e o placere insa daca nu scrii nu te simti bine, te simti vinovat, e ca si cum ar trebui sa te imbraci fara sa faci o baie inainte. Pur si simplu, nu poti fizic

Exista o "ordine naturala a lucrurilor" in scrisul dvs? In scris, in general

Niciodata nu citesc cartile pe care le scriu, e chiar un paradox, fiindca scrii cartile pe care ti-ar placea sa le citesti, dar nu o faci, pana la urma, pentru ca lucrezi atat de mult la ele, corectezi si rescrii atat de mult pana ajungi la varianta finala incat nu mai poti citi. Cateodata, cand traducatorii au probleme legate de o anumita propozitie, sunt nevoit sa citesc si sunt surprins, e ca si cum cartile s-ar scrie fara mine. E foarte bizar: intr-un fel imi sunt familiare, cunoscute, recunosc muzica lor.

Chiar nu le recititi niciodata? Nu sunteti curios, dupa ani, sa vedeti cum suna

Nu, chiar nu le recitesc dupa ce le termin de scris, pentru ca le corectez atat de mult si lucrez foarte multe variante, asa incat e mereu o supriza cand dau peste aceste carti pe care le-am scris. Acum o luna sau doua, am primit o noua editie a celei de-a doua carti, Os Cus de Judas, am inceput sa o citesc si am fost foarte surprins. Tot ce se intampla in carte e adevarat razboiul si celelalte si am avut multe surprize, pentru ca era bine scrisa. A fost interesant sa citesc aceasta carte, pentru ca in timp ideea ta despre literatura se schimba, si am avut impresia ca a fost scrisa de un stramos de-al meu. Cand termin de scris o carte, nu vreau decat sa o uit, pentru ca altfel nu pot incepe alta. Problema e ca n-am avut niciodata mai mult de o carte in mine, in capul meu. Iar cand o carte e gata, intrebarea e daca voi mai scrie vreodata, daca voi mai fi capabil sa mai scriu o alta carte. Pentru ca, de fapt, cartile astea nu stiu de unde vin. Cand scriam, obisnuiam s-o fac dupa un plan, dar apoi am inteles ca o carte curge diferit de acest plan. Cand o carte e buna, se transforma intr-un organism, are zidurile ei, e diferita de tine. Asa ca tu trebuie s-o urmezi, si esti uluit pentru ca se intampla tot felul de lucruri neasteptate. Pentru ca nu faci carti cu idei, cu vorbe. Nu e vorba doar de a genera cuvinte.

Chiar voiam, de fapt, sa va intreb cum arata o zi in care scrieti. Eu ma gandesc la scris ca la un ritual

E in primul rand o chestiune de munca asidua. Sustinuta. Cand nu lucrezi, iti pierzi mana, indemanarea, la fel ca chirurgii. E foarte important sa scrii in fiecare zi. Chiar si aici am luat cu mine o carte pe care am inceput s-o scriu acum o luna. Chirurgii pe care ii stiu eu nu-si iau niciodata mai mult de o saptamana de concediu, pentru ca le e frica sa nu-si piarda mana buna, prefera sa-si antreneze mana tot timpul pentru a ajunge la performanta. Deci, nu e vorba decat de munca sustinuta. Noi toti avem tendinta sa-i mitizam pe scriitori, dar de fapt si ei sunt oameni ca toti ceilalti, doar ca munca pe care o fac ei este scrisul.

Cand am citit acest roman, m-am gandit la capodopera lui William Faulkner, Zgomotul si furia. Aveti vreo afinitate cu Faulkner?

Nu e nimic mai bun decat Faulkner pentru incepatori, pentru ca in el gasesti totul. E mult mai complicat cu un scriitor ca Hemingway, de pilda, care scria cu interiorul, invizibil. La Faulkner totul este la vedere, toate tehnicile sunt vizibile, poti sa le vezi, asa incat este extrem de atragator, de fascinant. Bineinteles ca, in ceea ce ma priveste, e un mare scriitor, o spun, desi nu sunt critic de meserie. E interesant ca v-a venit in minte Faulkner si ma gandesc acum ce carte de-a lui mi-a placut cel mai mult. Sigur, Zgomotul si furia, dar mai este o carte splendida, As I Lay Dying

Aveti vreun scriitor pe care l-ati admirat?

Da, insa daca-ti place un scriitor, trebuie sa scrii "impotriva" lui, sa i te opui

Dar la inceputul carierei ati vrut sa scrieti precum cineva, ati avut modele?

Dar sunt la inceputul carierei, inca incep si acum. Trebuie sa fii mereu umil, pentru ca, de fapt, nu stii nimic despre literatura, despre carti, si tot timpul inveti, tot timpul te afli la inceput. Am incercat sa fiu umil deoarece cartile vin din niste taramuri interioare de care nu esti constient. Nu stiu de scriu asa sau altfel acest lucru. Asa ca te amagesti incercand sa rezolvi problemele tehnice, desi, de fapt, nu ai ideea generala.

Discursul dvs este exrem de asemanator cu acela al unui poet: ideea de a fi posedat, locuit de o opera

Stiti, de fapt, nu ma intereseaza atat de mult povestea. De exemplu, care e povestea din Batranul si marea: un batran pleaca sa prinda un peste urias si sfarseste prin a fi el prins. Care e povestea din Anna Karenina, Madame Bovary? Nu prea imi pasa de poveste, de story. Trebuie sa fii modest, si cu toate acestea sa prinzi intreaga lume intre copertele unei carti. Deci, nu cred ca exista modele, exista numai carti

Ideea discursului dvs. extrem de poetic m-a contrariat gandindu-ma ca, desi sunteti un stilist rafinat, cartile dvs. sunt complicate, au constructie, tehnica

Cand am inceput sa scriu, am vrut sa fiu poet, dar nu aveam deloc talent, si poeziile pe care le scriam erau foarte, foarte slabe. Asa ca pe la 18 ani am renuntat. A fost ingrozitor pentru mine sa descopar ca nu aveam deloc talent ca poet, dar am incercat sa fac altceva cu vorbele. Era o problema: poeziile pe care le scriam nu erau grozave, insa tot ce stiam sa fac era sa scriu, asa ca am incercat si am tot incercat altceva. Dar adevarul este ca incepi mereu, esti mereu la inceput. Toate aceste carti pe care le-am scris mi-au oferit de toate: am primit premii, au fost traduse, primite grozav de critica. Cateodata ti se pare ca e totul o farsa cand deschizi ochii si vezi toate astea. Si ele nu sunt bune pentru ca trebuie sa ramai mereu umil, sa o iei mereu de la capat. Asa ca nu inteleg vanitatea, pentru ca, de fapt, nu e vorba decat de munca. Vanitosii nu sunt talentati, sunt "tauri". Cred ca nu exista o fraza anume pe care un incepator sa n-o poata scrie. Totul e sa scrii, apoi sa rescrii, si iar sa rescrii, si tot asa.

Aveti in acest roman, Ordinea naturala a lucrurilor, un personaj feminin, Iolanda, pe care unii critici au comparat-o cu Bertha Rochester, "the lady in the attic" din romanul Jane Eyre. Credeti ca personajele puternice pot "migra" de la un roman la altul, chiar de la o epoca la alta?

Ce bizar, nu m-am gandit niciodata la asta. Va place Jane Eyre?

Da, imi place, insa face parte dintr-o traditie azi uitata de femeile care scriu, din pacate, e un bun model. De aceea nu-mi prea plac scriitoarele contemporane, putine dintre ele au suficienta forta sa cladeasca un roman

Credeti ca exista scriitoare-femei? De exemplu, cand o citesti pe Emily Bront, descoperi acolo nu un singur roman, ci mai multe. La rascruce de vanturi e o carte minunata. Nu m-am gandit niciodata la scriitura feminina: pentru mine exista scriitori buni si scriitori slabi. Cand vorbiti de personaje, sunt un pic uimit, pentru ca eu nu le vad fizic, pentru mine ele sunt voci. Iar in cartile mele e vorba, cred, de aceeasi voce care se multiplica, apare si dispare tot timpul. Personajele nu sunt importante pentru mine. Ceea ce conteaza e vocea care vorbeste si, repet, cred ca e aceeasi voce. Si trebuie sa spun ca ezit in privinta tuturor cartilor mele, pentru ca nu stiu precis daca eu sunt autorul acestor carti. Cred ca toate cartile ar trebui sa aiba pe coperta numele cititorului, si nu al autorului, pentru ca cititorul este cel care face cartea. El o scrie citind-o. Si mai cred ca trebuie sa lasi multa tacere in cartea ta pentru ca acela care o citeste sa-si poata scrie in tihna propria lui carte. Probabil ca toata mandria, toata vanitatea, toate aceste sentimente oribile ar disparea daca ar aparea carti fara nume pe coperte, carti anonime. Pentru ca, in fond, ele nu-ti apartin, nu tu esti autorul, tu esti doar mana care le-a asternut pe hartie. Pentru mine o carte buna este o carte ce a fost scrisa pentru mine, in vreme ce restul copiilor probabil contin cu totul alte lucruri decat a mea. E un obiect cu care am o relatie personala, de care ma indragostesc, care-i al meu, care vorbeste despre mine. Si fiecare pagina e un fel de oglinda in care ma pot vedea asa cum sunt. Pentru mine, o carte buna este o carte care vorbeste despre mine. De aceea, eu nu dau cu imprumut sau nu daruiesc exemplarele mele din cartile pe care le iubesc. Sunt ale mele, mi-au fost destinate mie si imi vorbesc mie, atunci cand le citesc.





Acest articol este disponibil integral.

Comentarii

Cautare
  
Editorial

Tanarul scriitor
Am participat de curand la cea de-a patra editie a Colocviului Tinerilor Scriitori (desfasurata intre 15 si 17 mai la Alba Iulia, avand revista Cuvantul printre partenerii media); ironia sortii a facut ca prezenta mea la aceste manifestari sa fi inceput abia odata cu editia de anul trecut, dupa implinirea varstei de 35 de ani. ......

citeste tot












Muzeul National de Arta al Romaniei         SapteSeri

  home  |  sumar  |  arhiva  |  abonamente  |  publicitate  |  contact  |  despre noi  |  echipa  |  guestbook  |  links  |  cariere

 www.reviste.ro  |  www.ziare.com © 2001-2013 edituraarte.ro